Ce-mi mai placeee…

Si ce imi mai place… De muuult timp nu am mai scris pe blog pentru ca nu am mai avut timp, insa articolele vechi fac o senzatie de speriat. Din ce in ce mai multe pipitze sar cu gura (sa imi fie iertata exprimarea) foarte contrariate de faptul ca mie imi displace ceea ce se intampla in Romanica si tot felul de chestii de genul asta… =))=))=)) cam asa pot sa reactionez…

D-soarelor, nu stiu cum sa va spun, dar nu va obliga nimeni sa cititi ce scrie eu pe acest blog… pe bune… si voi in afara de faptul ca sunteti total pe dinafara realitatii in care traiti cu ce va mai ocupati? Ca am senzatia ca asta va ocupa tot timpul… blogul meu si articolele mele sunt atat de mici si insignifiante (in traducere libera pentru pipitze = fara semnificatie) incat am senzatia ca va pierdeti foarte mult, si anume timp, din viata voastra ca sa gasiti aceste articole… uite ca eu nu sunt bun la dat sfaturi, insa fata de voi imi permit: ia mai conectati-va si voi la realitatea din jurul vostru si vedeti daca e la fel de roz pe cat va imaginati? :D:D    Ia vedeti, va iese?

Imi creati atata satisfactie de nu va inchipuiti, cand vad ca intrati si lasati cate un comment asa acid si va imaginati voi ca l-ati pus la punct pe autorul articolului ) Fals… Daca tot va ocupati si de chestii de genul asta, nu vreti voi sa imi faceti si mai multa publicitate la blog? Poate va iese…

Prostia nu inseamna lipsa inteligentei, ci excesul rautatii!

C.I.

Sa tot fii roman…

Uite ca de cateva saptamani de cand sunt aici mi-am dat seama ca trebuie sa fiu extrem de mandru ca sunt de natie romaneasca…

Romanii aici in Marea Britanie sunt atat de bine vazuti si primiti incat stau si ma gandesc de ce nu am stat eu acasa pentru ca si Romania putea sa imi ofere aceleasi conditii ca si Marea Britanie…

Bineinteles ca poate v-ati dat seama de tonul ironic spre sictirit cu care am spus cele de mai sus… Pe dracu’  Marea Britanie te primeste bine daca esti roman. Am vazut zilele astea cat de “pecetluiti” suntem noi ca natie… incepand de la scoala unde exista anumite conceptii (nu foarte evidentiate din respect, dar care mai scapa din cand in cand) si pana la banci, locuri de munca, home office etc. Peste tot, daca esti roman ai parte de un tratament special, insa nu acel special la care se gandesc toti ci acel special in care daca nimeresti pe mana vreunuia mai tupeist te respinge si te sictireste de nu stii ce e cu tine, desi tu ai dreptul ca el sa iti faca acel serviciu.

Asa ca eu ca si roman intr-o tara straina nu mai pot de bucurie… ma inunda asa un fior de placere cand trebuie sa spun ca sunt roman incat imi dau si eu seama cat de multe a facut, face si va face tara asta pentru mine…

P.S. Sa fie clar, aici ma refer la faptul ca bravii nostrii conducatori ar fi putut face mult mai multe pentru tara europeana numita Romania astfel incat tu, ca si cetatean roman, sa nu intampini greutati cand te duci intr-o tara europeana. Dar na, ei au alte treburi mai importante de rezolvat… uhuhuuuuuu

C.I.

Nu mereu cu multi e bine…

De ieri incoace am inceput si eu o forma de invatamant in alta tara decat Romania si anume in Anglia. Cursurile le fac la Central Greenwich College sub indrumarea directa a directorului.

Domnul Director

Suntem o grupa de 8 oameni, America Latina vs. Europa, adica Brazilia si Columbia contra Romania si Ungaria. Cum ziceam si in titlu nu mereu cu multi e bine. Adica la o asemenea grupa profesorul are timp suficient sa lucreze cu fiecare cursant in parte. Imi place la nebunie ce se intampla acolo… fiecare in parte are timp sa isi expuna parerile si sa isi rezolve nelamuririle. Auzisem si eu ca prin alte tari cam asa e sistemul: cu mai putini ca e mai bine, insa acum o simt pe pielea mea. Bunul simt, respectul si ajutorul reciproc sunt la ele acasa, asa ca acum realizez si eu ca in Romania desi se face carte  cu cativa dintre noi, care au norocul sa se ocupe profesorul mai mult de ei, turma intreaga ramane la nivel mediocru spre slab si asta pentru ca nimeni nu se dedica elevilor respectiv studentilor. Aici orice problema ai, orice dubiu intampini profesorul e acolo sa te ajute pe tine si face asta pentru ca are timp: sunt doar 8 suflete intr-o clasa.

Ceea ce am observat pana acum s-a intamplat intr-o singura zi de cursuri. Imi imaginez ca de acum incolo va fi si mai bine. Abia acum realizez eu cat de bine le-a prins celor care la varsta asta au macar un an de studiu intr-o tara vest-europeana si cat de mult iti deschide orizonturile un asemenea sistem de invatamant.

Succesul este utilizarea la maxim a capacitatilor pe care le posezi!

C.I.

Limba Engleza nu e acasa…

Pe principiul “Casa de copii nu e acasa” asa si limba engleza nu e acasa.

De aproape 5 zile de cand sunt p-aici, ma minunez si eu de muuulte chestii printre care si limba vorbita. Nu ca eu as fi vreunul care se astepta sa se inteleaga cu englezii pur sange ca si cu romanii acasa, insa ce mi-e dat sa vad aici imi cam zburleste parul… pe mana. La nivel conversational ne intelegem perfect, insa dintr-o scurta discutie de 10 minute, 50% din cuvintele emise de mine pe gura sunt: “scuze me, cam you repeat plase, what did you said, can you speak slower” etc. Toate astea se intampla pentru ca engleza britanica e diferita, ca si pronuntie cel putin, de engleza americana. Si asta imi da mari batai de cap

Asa ca acum imi inteleg si eu anumiti fosti profesori de aceasta limba care incercau saracii sa ne invete la clasa pronuntia britanica si nu cea americaneasca. Pacat pentru noi insa ca nu au avut pe cine sa invete. Acum noua ne este greu si nu lor.

Drept urmare, pana la o noua auzire, sa invatam engleza

Cine da ascultare poftelor sale, devine propriul sau dusman!

C.I.

Uite si eu p-aici…

De mai bine de 24 ore m-am rupt de tot ce mi-a fost si nu mi-a fost drag.

24 de ore in care multe m-au incercat si in care multe s-au vazut. Insa aceste 24 de ore nu imi sunt suficiente pentru a lua o decizie care sa imi fie favorabila mie si celor dragi din jurul meu. Sunt niste ore in care ganduri foarte ciudate nu mi-au dat pace si in care mi-e dor de ceva ce e inca acasa. Nu stiu cat ma vor mai tine toate astea, cert e ca de acum zarurile au fost aruncate: sunt aici si trebuie sa misc ceva pentru mine si nu numai.

Aici totul e diferit de ce am avut pana acum si lucrul asta te pune putin pe ganduri, incearca sa ti le reorganizeze. E un loc in care seriozitatea si munca fac casa buna si pe baza lor faci si tu ceva.

Insa pana acolo, multe te incearca, multe de zguduie iar toate astea pentru a te intari si a te pune pe propriile tale picioare.

Asta e prima mea viziune despre ceea ce inseamna Londra, Marea Britanie. Un loc in care nu prea exista bariere decat daca ti le faci tu.

Orice nou inceput are si un nou sfarsit.

C.I.

Despre cosmetice…

Astazi, de 09.09.09 pe la 12 noaptea (noaptea dintre 8 si 9 sept) m-au atacat telefoanele din partea prietenilor. Prima data nu stiam de ce, insa vara’mea m-a anuntat ca e ziua mea ). Atat eram de prins de evenimentul din week-end-ul asta incat chiar uitasem ca trecuse de 12 noaptea si e ziua cand faceam 22 ani. Au avut insa grija altii sa imi aduca aminte.

Un altul langa mine incepuse deja sa nu mai aiba stare si o noapte intreaga mi-a adus aminte ca am imbatranit ) Pentru a mai indulci acest gand, imi scosese de sub maneca un tub de “incalzire” )

Dimineata alta si alta lume au indraznit sa ma trezeasca (de data asta permitandu-le) ca sa ma faca in tot felul: ba sanatos, ba fericit, ba puternic, ba frumos, ori banos, ba norocos, ba iubit si lista mai poate continua. Un prim cadou frumos pentru mine a fost intoarcerea lu’ Giani acasa si fumatul unei tigari impreuna, in sufragerie. Cum ziua abia incepuse, m-au asteptat si alte surprize ) Telefoane de la distanta si intalnirea cu Claudiu care mi-a redat zambetul pe care ar fi trebuit sa il am inca de la inceputul zilei, dar care disparuse in urma unor diferite telefoane (mai ciudate). In cateva clipe o sticla transparenta de Kreskova isi facu aparitia in fata mea insotita de urarea de rigoare numelui )

Ziua continua cu un alt cadou extrem de original ca si celelalte de pana acum: produse cosmetice de o calitate superioara. Vazura oamenii ca am o colectie impresionanta de aceste produse (pentru barbati, sa nu avem vorbe la proces) si s-au gandit sa mi-o intregeasca. Imaginile urmatoare vor vorbi de la sine:

Subtitrare: CREMA de CORP nutritiva, pentru masarea sanilor (ai cui vor fi ramane de vazut ) insa termenul de valabilitate ma pune pe fuga ) ). Valabilitate: maine. PRODUS: astazi; Pe spatele ambalajului scrie cu majuscule: FOR MEN; Produs original: Danone Cremoso;

Subtitrare: SHAMPON pentru uz extern dupa baie. Produs original: solutie pentru facut baloane;

Subtitrare: MASCARA for men; Produs original: marker negru;

Toate aceste cosmetice au venit la pachet cu o camasa, “invelite” intr-o punga cu dedicatie prea subtila. Vezi urmatoarele:

Subtitrare: London Bitch (sper ca nu va fi in cazul unei nereusite )  ), London Bridge, Thames, BC 09 SEP, Romanian Fleet

Subtitrare: Don’t forget to write, Happy birthday Ionut! Mailurile fiind doar pentru mine sunt cenzurate cu scopul de a proteja. La final, frumoasa si perfecta data: 09.09.09

Sa-mi traiti oameni buni!

C.I.

In sfarsit din vacanta…

Iote ca de vreo saptamana m-am intors si eu dintr-0 vacanta binemeritata si am promis ca voi scrie pe ast’ blog despre ce am vazut io pe acolo.

Locatia: insula Corfu, Grecia. Aceasta insula este cunoscuta in lume ca si Corfu, insa in Grecia se stie de Kerkira, nume care este dat si capitalei insulei.

Ca si “dotare” naturala, insula sta foarte bine: exotica, verde, si munte si mare, apa turcoaz cristalina, plaje fierbinti, vreme perfecta, soare permanent… cam tot ce iti poti dori de la o vacanta in locuri mai rar intalnite

Ca si petrecere a timpului si impresii, am cam urmatoarele de spus:

Sa o luam cu inceputul… drumul pana acolo l-am parcurs cu autocarul… pana aici totul bine, insa in Grecia “am nimerit” pe o autostrada tataaaa, de ramaneai mut. O autostrada cam de vreo 600 km, prin munte, plina de tuneluri, unele mai lungi ca altele, intortocheate, urcate, coborate, viaducte (astea mai putine la numar), impecabil construita, semnalizata si luminata. Asta, dupa cum am zis se intampla in Grecia. Acum, facand o comparatie asteptata intre Romanica si Grecia, cand la noi, vreodata, se va face o asemenea autostrada, de o asemenea anvergura? Chiar daca am “prieteni” care ma critica pentru faptul ca imi denigrez tara cu atata nerusinare si ma acuza de aptul ca uit de unde am plecat, as tine sa precizez ca mi se cam rupe. Nu am cum sa uit de unde am plecat atata timp cat, atunci cand te chinui sa iesi din tarisoara asta pe vreun drum, petreci mai mult timp decat oriunde in alta tara. Practic, Romanica nu lasa sa o uit si nu as putea face asta niciodata.

Nici de vecineii nostrii bulgari nu mi-e rusine… drumuri bune, chiar bune si s-a circulat fara probleme. Deci, acum vine replica: ha, decat sa te apuci sa critici atata tara asta mai bine ai incerca sa aci ceva pentru ea. Ooo da… o sa ma apuc sa construiesc eu niste drumulete cu cutitul si furculitaca sigur am mai mult succes decat ce se construieste la ora actuala aici.

Dar revenind la vacanta… odata ajunsi in portul din care trebuia sa luam ferryboat-ul spre insula, am dat peste o priveliste extraordinar de frumoasa: munte cu stanci si paduri in stanga si marea in dreapta. Pentru mine nimic nu este mai interesant decat o asemenea priveliste

Drumul cu ferryboat-ul a fost unul cam lung’sor (2 ore) dar a meritat efortul: debarcarea in New Port in Kerkira. Peisaje mirifice, calde, primitoare, exotice… Ajunsesem intr-o insula in care vara, niciodata nu ploua (citat din ghidul nostru local Bogdan) iar iarna ploua in fiecare zi timp de 5 luni de zile, astel incat umezeala si apa acumulate sunt suficiente pentru toata vara.

Incepand de acum, am dat start degringoladei ) Distractie, excursii, croaziere, plaja, piscina, cocteiluri… viata de vis…

Intr-una din excursiile noastre am vizitat si palatul lui Sisi a Austriei, un loc de-a dreptul mirific atat prin amplasare (pe un deal la poalele caruia apa se izbea de stanci, iar peisajul insular era superb) cat si prin constructia in sine. O sa “amplasez” o poza si cu numitul aici de fata pentru a nu auzi comentarii de la prieteni ca eu de ce nu mi-am pus mutra pe blog.

A, am uitat sa zic ca era si cu multe flori insula asta

In ceea ce priveste grupul cu care am fost, tin sa precizez ca nu am fost multi… doar 16… cam bisericosi asa din fire, dar per general totul s-a legat foarte bine (ca e cam greu sa satisfaci toate gusturile a 16 suflete in acelasi timp)… oameni de treaba, coolmea de distractivi si de gashca… pe unii ii mai rodeau legaturile de familie din grup dar totul s-a terminat intr-o distractie

Drumul inapoi a fost cel mai chinuitor: dupa ce ca ne intorceam acasa din paradis, mai trebuia sa ne mai si tinem curul vreo 16 ore pe autocar, plus emotiile din vama cu grecia cand unele persoane nu corespundeau cu mutra din C.I. sau pasaport

Cam atat pentru moment din vacanta mea… o sa mai pomenesc eu franturi de cum a fost pe acolo si pe viitor

Am trait sa o vad si pe asta.

Cunoasterea – un viciu care ne-a scapat de paradis!

C.I.

…a fost, este, va fi…

Este ora 2 noaptea si eu ma pregatesc de somn, dar am zis sa mai scriu pe blog.

Sunt in caminele din Pallady, in Bucuresti. Am venit dupa o promisiune facuta cu aproximativ un an in urma, la cel mai bun prieten al meu. De mai bine de 5-6 ore stam la discutii si incercam sa acoperim timpul… Nu ca nu ne-am mai fi vazut de luni de zile, insa e diferit cand stai linistit de vorba, acompaniat de o muzica ambientala pe fundal si depanand amintiri si actualitati.

Si astazi am realizat cat de diferiti pot fi unii oameni intre ei si in acelasi timp foarte apropiati. Eu cu Clau ne stim de cel putin 12 ani si am crescut si ne-am format foarte diferit unul fata de altul, insa am facut asta impreuna. Acest lucru a format o punte de legatura intre noi demna de a egala o legatura de sange. Lucrul care a format legatura dintre noi este reprezentat de noi. Stilul de viata diferit, conceptiile diferite, prioritatile diferite, bucuriile si placerile diferite ale unui fata de de-ale altuia sunt doar cateva lucruri care ne leaga. Este acea prietenie care merge si se intretine de la sine, este acea prietenie care nu este afectata de mondenitatile de 2 bani din jurul fiecaruia si care a ajuns asa pentru ca fiecare a inteles ca nu un raspuns pe mess, sau un salut in acelasi camp de comunicare conteaza, ca nu un telefon macar la 2-3 zile conteaza sau si mai mult ca o intalnire macar o data pe saptamana conteaza. O prietenie care nu se bazeaza pe o caterinca ieftina sau o barfa de aceeasi speta. O prietenie in care ne aducem cu bucurie si zambet pe buze aminte de unde am plecat si unde si cum am ajuns. O prietenie bazata pe ce a inceput sa se lege in trecut si care face fata cu stoicism societatii de rahat in care traim. O prietenie in care discutam despre tot ce e posibil, ne dam cu parerea si tragem concluziile noastre diferite dar unanim acceptate. O prietenie in care cearta a disparut de mult, insa a fost inlocuita de discutiile in contradictoriu.

Suntem doi oameni care vad lucrurile ce ii inconjoara intr-un mod diferit insa realizeaza ca ele nu conteaza catusi de putin in noi. O prietenie simpla si in acelasi timp foarte compexa, o prietenie curata ce rezista intr-o lume murdara. O prietenie care nu conteaza ca stai in Moxa sau in Pallady. O prietenie in care nu ne simtim bine doar cat avem ceva de castigat ci una in care cand careva dintre noi castiga ceva se bucura si celalalt. O prietenie in care vedem si constientizam ca in viata fiecaruia dintre noi, oamenii vin si trec, dar noi tot noi ramanem. O prietenie in care nu etajul 2 al fiecaruia conteaza ci faptul ca suntem 2.

Prietenia dintre noi a devenit o garantie pe viata, nu un bun care trebuie intretinut. Toparlanismele, copilariile si tampeniile au disparut de mult…

Prietenia este inchisoarea sufletului de buna voie in trup strain.

C.I.

Aoleu… Cat de prosti sa fi fost???

Eu pe zi ce trece nu fac nimic altceva decat sa ma minunez ca mai exista ceva in jurul nostru. (la Romanica ma refer).

Astazi, am decis si eu sa mai ies din casa si sa ma apuc sa imi fac formalitatile de admitere la master (asta in cazul in care soarta isi bate foarte mult joc de mine si nu reusesc sa fac nimic pe unde oi pleca). Si bineinteles ca a trebuit sa trag o fuga pana la fosta mea facultate si sa ma apuc sa rezolv ce era de rezolvat.

Trecand peste Dumnezeii care stau in fiecare incapere pe care scrie “Secretariat”, am ajuns sa imi pun si eu intrebarile. Avand o experienta vasta in spate in ceea ce priveste problemele cu ASE-ul, am zis sa intreb Dumnezeul care se ocupa de fostul an III daca plata pentru inscrierea la master se poate efectua si la BRD. Raspuns primit: NU.

Deci sa va explic cum sta situatia. ASE-ul, forul cel mai inalt din tara la capitolul studii economice (chiar daca mai repet, o fac pentru ca nu mai pot, nu mai suport), are mai multe modalitati de plata a taxelor, respectiv prin casieriile proprii, BCR si BRD. Decizia de a apela la aceste banci a fost luata pentru a simplifica procedurile si pentru a reduce cirezile care se formeaza la casierii inainte de cate un eveniment important din viata studentilor (plata restantelor, plata admiterii, plata taxei scolare, plata, plata, plata… etc). Insa maritul ASE, cand vine vorba de inghitit bani pe timp de criza, se si crizeaza. Speriati ca plata pentru inscrierea la master nu e inregistreaza in timp util si cine stie cati studenti le vor trage tzeapa, au luat inteligenta decizie de a plati aceasta inscriere doar la casieriile proprii. Cat de prosti sa fi fost cand au gandit asta? Cat? Cat? Ba, astia se pisha pe noi de la distanta. Ai atatea metode a efectua plata, dar nu sunt valabile? Da! Doamne cata prostie. Cata prostie la cei care ar trebui sa stie ca o plata electronica efectuata printr-o banca este echivalenta si egala si aceeasi cu plata efectuata la casieriile proprii, ca dracii aia de bani (nu ar mai avea parte de ei, ca sunt prea prosti pentru a-i colecta) tot in conturile bancare ajung.

Doamne, cat de prosti sa fi fost? Cat? Mi-au facut azi la draci de am zis ca nu mai dau in veci la master la ASE, dar te faci frate cu dracu’ pana treci puntea: daca nu oi face ceva prin lumea asta macar ma intorc la ceva mai rau dar sigur. Insa repet, sper sa nu isi bata joc soarta chiar in halul asta de mine.

Poza ilustreaza rahat.

Prostia este cultivarea deliberata a ignorantei!

C.I.

Degeaba…

Stateam azi prin camera si mai urmaream diferite bloguri, printre care si blogul lu’ Inka si gasisem un articol care vorbea despre cenzura blogurilor.

Ma, sincer sa fiu, auzisem si eu de vreo cateva zile, saptamani (cam asa ceva) ca nu prea mai ai voie sa aberezi dupa bunul plac pe PROPRIUL TAU BLOG.

Impartasesc si eu ideea multora aici: telefoanele sunt ascultate, mailurile si alea sunt citite si inregistrate, acum si cu blogul s-ar putea sa ti-o cam furi. Si dupa cum se vede prin presa straina, multi si-au furat-o cam serios.

Acum vine intrebarea logica: democratie sau comunism??? Daca ar fi sa te iei dupa ceea ce se tipa pe la TV, suntem clar in democratie… daca te iei dupa ceea ce simti si patesti tu, incepi sa nu mai intelegi notiunea cuvantului democratie. Incet, incet, creierasul nostru incepe sa fie mai controlat, mai controlat si tot asa… Stau si ma intreb pana unde se va merge…

Nu mai stiu unde am citit acum cateva saptamani ca se va scoate un fel de cod deontologic pentru bloggeri. Sper sa nu vorbesc prostii. Oameni buni, blogul este ceva personal… e acel ceva care arata o parte din tine, atat cat vrei tu sa lasi sa se vada. Astia care apar pe la TV si sunt vazuti in toata splendoarea lor, cam au libertatea de a spune tot ce vor. La noi, incet, incet se vor pune niste bariere. Plus ca pe un post TV, in public, te vede lumea si fara sa vrea… aici daca nu te place cineva, e liber sa nu mai deschida pagina blogului tau. E BLOGUL TAU ca de aia se numeste blog (jurnal pe internet) si AR TREBUI sa nu iti fie frica sa iti spui parerile. Aici ies clar din discutie sceleratii mintali sau toti alti psihopati care chiar ar fi capabili sa provoace isterii in randul celor de-o seama cu ei. Desi si asta e discutabila, pentru ca nu te obliga nimeni sa ii citesti aberatiile.

Un lucru e clar: cenzura nu prea inseamna libertate, iar libertatea nu prea inseamna democratie. Iar lipsa democratiei inseamna cam opusul acesteia: comunism Unde o sa ajungem? Cert e ca la noi in Romanica, inca e bine, ca nebuneala mare cu cenzura blogurilor e prin afara. Dar daca si la noi ajunge? Si sigur va ajunge, ca nimanui dintre bravii conducatori nu ii va conveni sa se mearga la nesfarsit cu exprimarea libera. Si totusi o libertate fara limite, ucide libertatea!

C.I.